joi, 5 februarie 2009

Scrisoare 1


Draga mea,

Îmi reproşezi că nu ţi-am scris de mult dar ce să fac, am răcit grozav pe vremea asta şi mă aflu în mare suferinţă.
Azi mi-am făcut un portret şi n-a ieşit prea măgulitor: roşie la faţă de febră, nasul umflat, ochii bulbucaţi de tuse, o gâlmă umflată prin gât... ce să zic, mai bine mă ascund în casă. Aici nu mă vede nimeni.
Aşa că fac şi eu ce ştiu mai bine: m-am înconjurat de hârţoage, batiste, buline de toate culorile, că tot nu pot mânca nimic şi m-am aşezat la calculator.
Să vedem ce-o ieşi!
Zicea bine bădiţa Creangă: febra şi foamea sunt buni aliaţi şi-l imping pe om la visare. Am intrat într-o lume supranaturală, eterică, de visare şi mă simt destul de confortabil. Se pare că asemenea stări sunt dătătoare de inspiraţie şi pot conduce la o mare operă de artă sau la o magistrală gogomănie.
Norocul meu este că mai sună uneori telefonul sau că cer mâţele de mâncare.
Altfel, ce m-aş face?
Aş fi un alt spirit sacrificat pe altarul sfinţilor aspirină şi paracetamol.
Asta-i viaţa.
Of, iartă-mi egocentrismul dar când mă apucă pe mine melancolia s-a zis cu toate, trebuie să mă răcoresc mai intâi şi apoi mai ascult şi pe altul. Mea culpa!
Acum te las şi-ţi urez numai bine. Aştept veşti trandafirii.
Ştiu că sufleţelul matale tânjeşte după iubire iar motanul firoscos de care mi-ai povestit pare sincer în adularea farmecelor tale.
Toate cele bune,
Mamy