Stiinta si arta sunt doua doamne aparent, total diferite.
Stiinta este matura, grizonata, cu ochelari, imbracata in culorile blande ale toamnei, vesnic visatoare, absenta la rumoarea din jur si totusi treaza la transformarile intime ale materiei.
Trece pe strada, aparent fara sa te vada iar peste o ora iti explica ce compozitie chimica aveau nasturii de la bluza ta preferata. Are un parfum ciudat, delicat, un je ne sais quoi care nu-ti iese din minte mult timp.
Arta? Ea... cand o vezi ti se taie respiratia. O doamna rasata, sofisticata, mereu pusa la punct, moderna, imbracata in culori vii, cand trece pe strada, toata lumea, barbati si femei deopotriva intorc capul cu admiratie. Nebunatica, spumoasa, iti face intotdeauna o imresie puternica, fie ca este pe gustul tau sau nu.
Parfumul ei este indraznet, imbatator, ametitor, te captiveaza fara sa-ti dai seama si te duce cu gandul departe. Cred ca cele doua doamne, prin personalitatile lor aparent diametral opuse fac parte simultan si in mod obligatoriu din viata noastra intr-o masura mai mare sau mai mica. Fie ca suntem constienti sau nu de asta, atractia fata de stiinta si arta arta este esenta vietii si a devenirii noastre.
Asa cum noi, ca profesori de stiinte exacte: matematica, fizica, chimie suntem fascinati de universul stiintei careia ne-am dedicat intreaga existenta, de frumusetea neanchipuita a unei formule deduse dupa nopti de calcule si presupuneri, asa si slujitorii artelor sunt fascinati de stiinta imbinarii culorilor, a declamatiei, a notelor muzicale sau a cuvintelor.
Ce poate fi mai frumos? Existenta noastra ar fi searbada si fara sens, ne-am plictisi de moarte fara sa vedem adevarata frumusete a stiintei si stiinta artelor. De altfel, cred ca sunt putini intelectuali de formatie realista care sa nu aiba, colateral stiintei pe care o slujesc si preocupari artistice.
Dorinta omului, inca din cele mai vechi timpuri a fost sa detina elixirul filosofal si piatra filosofala. Sa stie tot si sa poata rezolva orice problema.
Chiar si trecerea inexorabila a timpului.
Tinerete fara batranete si viata fara de moarte.
Cum spunea marele Leonardo da Vinci: "apa care trece pe rau in clipa de fata este o particica din apa care a trecut deja si una din apa care va sa vie".
Acestea fiind spuse, cum am putea opri curgerea timpului?
Putem inversa trecerea lui asa cum, uneori putem schimba cursul unui rau? Si mai mult, cum am putea defini corect timpul prezent? Este autorul inegalabilei "Mona Lisa" , pictura care strabate timpurile si capteaza atentia celor mai mari pictori si oameni de stiinta. A fost analizata, scanata, discutata, intoarsa pe toate partile si totusi, mai ridica si azi numeroase semne de intrebare: cine este frumoasa pictata, este femeie sau este chiar Leonardo, se mai ascunde si altceva sub pictura desavarsita?
Intrebari, intrebari...
Medic, inginer, alchimist, sculptor, poet, numai el ne-ar putea elucida misterul.
Dar ce am putea spune despre cartile care ne-au incantat copilaria deopotriva, noua si copiilor nostri?
Jules Verne cu care am coborat pana in "Centrul Pamantului" pentru a petrece apoi "Cinci saptamani in balon" sau pentru a face "Ocoloul Pamantului in 80 de zile" ...
Cata frumusete si aplecare catre stiinta! Cate vise si cate mistere care-ti provoaca setea de cunoastere! Atatea lucruri care s-au descoperit abia cu 100 de ani mai tarziu sau mai asteapta inca o minte luminata.
Ce s-ar putea spune? Omul a imbinat intotdeauna stiinta si arta chiar cand a facut previziuni referitoare la mistere neelucidate. Dezvoltarea ulterioara, descoperirile stiintifice au confirmat sau nu previziunile acestor vizionari.
De fapt, acesta a fost punctul de plecare al celor mai multe descoperiri stiintifice. Un mare om de stiinta, cu bagajul intelectual de care dispunea la un moment dat, a intuit, a presupus existenta unui fenomen sau proces si apoi, prin cercetari amanuntite a dovedit adevarul spuselor sale.
Ce ar fi fost lumea astazi daca daca grecii antici nu ar fi presupus mai intai existenta atomului si nu ar fi determinat unele proprietati ale lui cu mult inainte de a putea fi vazut? Sau ce am fi putut sti astazi despre chimie si medicamente daca marele chimist Mendeleev nu ar fi presupus ca, in anumite locuri din sistemul periodic al elementelor trebuie lasat spatiu gol pentru ca, in timp, acolo se vor descoperi noi elemente chimice?
Cata modestie si clarviziune... cine l-ar fi putut opri pe acest invatat al secolului XIX sa considere ca exista numai atatea elemente chimice cate spune el?
Asa a considerat ca trebuie sa procedeze.
Intr-o vreme cand cei din jur trebuiau convinsi, inca de faptul ca Pamantul este rotund si se invarte in jurul Soarelui nu se puteau face decat presupuneri.
Iar oamenii de stiinta visau si-si transpuneau visele pe hartie.
Din cele mai vechi timpuri si pana astazi ne-am indreptat privirea catre cer. De acolo vine lumina, intunericul, de acolo vin furtunile devastatoare sau ploile aducatoare de belsug, inspre cer isi indreapta indragostitii privirea si tot acolo este lacasul lui Dumnezeu.
Indepartat si, mult timp intangibil a suscitat de-a lungul timpului atentia, atat oamenilor de stiinta cat si artistilor.
Desi omul a pasit pe Luna, a trimis sateliti atat de departe pa cat a fost capabil, situatia nu se va schimba prea curand.
Si cum s-ar putea intampla asa ceva cand toata esenta astronomiei cunoscute se concentreaza atat de frumos in poezia "La steaua" de Mihai Eminescu?
La steaua carea-a rasarit,
E-o cale-atat de lunga
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa-i ajunga.
Icoana stelei ce-a murit,
Incet pe cer se suie,
Era pe cand nu s-a zarit
Azi o vedem si nu e.
Desi nu suntem multumiti cu conditia noastra de trecatori efemeri prin viata, incercam din rasputeri sa ne depasim conditia, sa evadam in Univers, dincolo de trecerea inexorabila a timpului.
