VIS
Sunt fluture. Un fluture fragil, cu aripi de foc, alungite în cozi lungi care-mi înfăşoară picioarele şi se pierd în întuneric.
Desprinsă de trupul efemer, plutesc fără direcţie prin Univers printre stele.
Şi de ce aş avea una?
Spaţiul este nelimitat.
Fără niciun fel de constrângere sau limitare a energiei, explorez timpul şi spaţiul. Stele mari şi mici trec pe lângă mine într-un vârtej ameţitor, fără început şi fără sfârşit, într-o succesiune rapidă.
Totul este imens, grandios, emoţionant.
Încep să mă îndoiesc de ceea ce se întâmplă.
Şi totuşi... e visul meu, sunt eu aici.
Abia acum încep să înţeleg. Într-o galaxie cât un atom sau cât un an-lumină totul este cam la fel. Deşi până acum pentru mine Universul era în alb şi negru, de aproape lucrurile sunt altfel.
Sub mângâierea îndepărtată a Soarelui văd stele albe şi cenuşii, roşii sau albastre, comete, planete, asteroizi... Şi plutesc. Plutesc sau innot?
Aripile diafane, înflăcărate se intind şi se răsucesc în mişcări ciudate.
Încă mă mai preocupă fragilitatea lor.
În spaţiul sideral încep să apară spirite asemănătoare mie, inflăcărate sau mai temperate într-un vârtej ciudat. Cine a zis că suntem singuri în Univers?
Doamne, câţi sunt! Sau or fi spiritele alor mei?
Mă opresc mută de admiraţie şi mă acopăr cu aripile ca să pot privi nestingherită. Ce frumos!
O atingere pe umăr mă face să tresar. O fiinţă delicată, fusiformă, de un auriu cald mă face atentă.
Fără vorbă, ne luăm de mână şi zburăm în continuare într-un dans ameţitor. O galaxie verde, un nor stelar roz, o explozie de culori şi sentimente.
O stea se stinge în dreapta mea ca o candelă obosită şi o alta se naşte dintr-o explozie portocalie.
Ne îndreptăm spre Soare cu o înţelegere superioară a lumii. Precum Dedal şi Icar cu aripile lor fragile lipite cu ceară, ne temem şi totuşi suntem fascinaţi de apropierea lui. Nu, în niciun caz nu ne putem opri acum!
Într-o stare de exaltare spirituală ne privim în ochi cu o înţelegere supremă şi finală şi ne aruncăm în vâltoarea înflăcărată a lui fără să putem rata ocazia.
Vom renaşte ca pasărea Phoenix din propria cenuşă, purificaţi pregătiţi pentru o nouă incursiune în Univers, mânaţi de dorinţa cunoaşterii supreme şi a echilibrului absolut.
Constantina I.
Sunt fluture. Un fluture fragil, cu aripi de foc, alungite în cozi lungi care-mi înfăşoară picioarele şi se pierd în întuneric.
Desprinsă de trupul efemer, plutesc fără direcţie prin Univers printre stele.
Şi de ce aş avea una?
Spaţiul este nelimitat.
Fără niciun fel de constrângere sau limitare a energiei, explorez timpul şi spaţiul. Stele mari şi mici trec pe lângă mine într-un vârtej ameţitor, fără început şi fără sfârşit, într-o succesiune rapidă.
Totul este imens, grandios, emoţionant.
Încep să mă îndoiesc de ceea ce se întâmplă.
Şi totuşi... e visul meu, sunt eu aici.
Abia acum încep să înţeleg. Într-o galaxie cât un atom sau cât un an-lumină totul este cam la fel. Deşi până acum pentru mine Universul era în alb şi negru, de aproape lucrurile sunt altfel.
Sub mângâierea îndepărtată a Soarelui văd stele albe şi cenuşii, roşii sau albastre, comete, planete, asteroizi... Şi plutesc. Plutesc sau innot?
Aripile diafane, înflăcărate se intind şi se răsucesc în mişcări ciudate.
Încă mă mai preocupă fragilitatea lor.
În spaţiul sideral încep să apară spirite asemănătoare mie, inflăcărate sau mai temperate într-un vârtej ciudat. Cine a zis că suntem singuri în Univers?
Doamne, câţi sunt! Sau or fi spiritele alor mei?
Mă opresc mută de admiraţie şi mă acopăr cu aripile ca să pot privi nestingherită. Ce frumos!
O atingere pe umăr mă face să tresar. O fiinţă delicată, fusiformă, de un auriu cald mă face atentă.
Fără vorbă, ne luăm de mână şi zburăm în continuare într-un dans ameţitor. O galaxie verde, un nor stelar roz, o explozie de culori şi sentimente.
O stea se stinge în dreapta mea ca o candelă obosită şi o alta se naşte dintr-o explozie portocalie.
Ne îndreptăm spre Soare cu o înţelegere superioară a lumii. Precum Dedal şi Icar cu aripile lor fragile lipite cu ceară, ne temem şi totuşi suntem fascinaţi de apropierea lui. Nu, în niciun caz nu ne putem opri acum!
Într-o stare de exaltare spirituală ne privim în ochi cu o înţelegere supremă şi finală şi ne aruncăm în vâltoarea înflăcărată a lui fără să putem rata ocazia.
Vom renaşte ca pasărea Phoenix din propria cenuşă, purificaţi pregătiţi pentru o nouă incursiune în Univers, mânaţi de dorinţa cunoaşterii supreme şi a echilibrului absolut.
Constantina I.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu