TOAMNA
Stau fără niciun gând pe scaunul meu hârbuit în faţa calculatorului şi privesc pe fereastră. Afară, o ploaie antediluviană înneacă tot ce a mai rămas verde din vara care a trecut iar tastele nu vor cu niciun chip să se mişte.
Mă uit cu părere de rău la pomii desfrunziţi şi apoi la fructele de pe masă ca şi cum aş căuta o cosolare. Ca toţi cei din jurul meu, ajunşi la toamna vieţii, am şi eu regretele mele. Iar ploaia care îmi spală ferestrele nu mă ajută deloc.
Un cer plumburiu, pe care nu poţi desluşi nicio altă umbră de culoare, bălţile de pe stradă în care se reflectă oamenii zgribuliţi sub umbrele şi hanorace întregesc peisajul. Dezolant!
Şi doar toamna ar trebui să fie frumoasă. Dar dacă stau şi mă gândesc bine încă mai este...
În casă miroase a mere şi gutui, atmosfera este caldă, florile aduse din balcon se înşiruiesc cuminţi pe lângă teancurile de cărţi intr-o poezie de culori iar pisicuţele s-a ghemuit amândoă într-o adâncitură a canapelei şi torc... tooorc un caier nevăzut de lână şi ţes o pânză numai de ele văzută alcătuită din vise.
E totuşi bine.
Plouă. Aşa mai plouă! Acesta era ultimul meu gând. Dar, ce să vezi? Abia mi-am întors ochii de la geam şi s-a întâmplat minunea. Simţeam eu ceva ciudat.
Ca prin farmec, o mână nevăzută a tras perdeaua de nori şi a descoperit vederii un soare blând, luminos, puţin obosit.
Totul s-a schimbat!
Frunzele, atâtea câte au mai rămas, strălucesc în toate culorile cuprului şi aurului, vrăbiuţele ciripesc uscându-şi aripile zgribulite iar un brad maiestuos în uniforma lui neschimbată de mare veteran veghează într-un colţ.
Va veni şi vremea lui de glorie. Acuşi e Crăciunul.
Până atunci străjuieşte, puţin dispreţuitor, micile bucurii ale celorlalţi la venirea soarelui. Îşi dezmorţeşte şi el puţin oasele bătrâne închipuindu-şi că nu-l vede nimeni şi intră din nou în aşteptare. Gândul lui e tot la sania Moşului...
M-am mai luminat şi eu. Îmi mai retuşez puţin ţinuta, iau teancul de hârţoage şi mă îndrept spre şcoală.
E totuşi o toamnă frumoasă şi mai avem încă roade bune!
Constantina I.
Stau fără niciun gând pe scaunul meu hârbuit în faţa calculatorului şi privesc pe fereastră. Afară, o ploaie antediluviană înneacă tot ce a mai rămas verde din vara care a trecut iar tastele nu vor cu niciun chip să se mişte.
Mă uit cu părere de rău la pomii desfrunziţi şi apoi la fructele de pe masă ca şi cum aş căuta o cosolare. Ca toţi cei din jurul meu, ajunşi la toamna vieţii, am şi eu regretele mele. Iar ploaia care îmi spală ferestrele nu mă ajută deloc.
Un cer plumburiu, pe care nu poţi desluşi nicio altă umbră de culoare, bălţile de pe stradă în care se reflectă oamenii zgribuliţi sub umbrele şi hanorace întregesc peisajul. Dezolant!
Şi doar toamna ar trebui să fie frumoasă. Dar dacă stau şi mă gândesc bine încă mai este...
În casă miroase a mere şi gutui, atmosfera este caldă, florile aduse din balcon se înşiruiesc cuminţi pe lângă teancurile de cărţi intr-o poezie de culori iar pisicuţele s-a ghemuit amândoă într-o adâncitură a canapelei şi torc... tooorc un caier nevăzut de lână şi ţes o pânză numai de ele văzută alcătuită din vise.
E totuşi bine.
Plouă. Aşa mai plouă! Acesta era ultimul meu gând. Dar, ce să vezi? Abia mi-am întors ochii de la geam şi s-a întâmplat minunea. Simţeam eu ceva ciudat.
Ca prin farmec, o mână nevăzută a tras perdeaua de nori şi a descoperit vederii un soare blând, luminos, puţin obosit.
Totul s-a schimbat!
Frunzele, atâtea câte au mai rămas, strălucesc în toate culorile cuprului şi aurului, vrăbiuţele ciripesc uscându-şi aripile zgribulite iar un brad maiestuos în uniforma lui neschimbată de mare veteran veghează într-un colţ.
Va veni şi vremea lui de glorie. Acuşi e Crăciunul.
Până atunci străjuieşte, puţin dispreţuitor, micile bucurii ale celorlalţi la venirea soarelui. Îşi dezmorţeşte şi el puţin oasele bătrâne închipuindu-şi că nu-l vede nimeni şi intră din nou în aşteptare. Gândul lui e tot la sania Moşului...
M-am mai luminat şi eu. Îmi mai retuşez puţin ţinuta, iau teancul de hârţoage şi mă îndrept spre şcoală.
E totuşi o toamnă frumoasă şi mai avem încă roade bune!
Constantina I.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu